Am „dispărut” din spațiul public fără niciun avertisment: întâi, stream-ul de radio a fost oprit, apoi încet-încet site-ul nostru a încetat să mai existe, iar pe paginile de social media a fost liniște totală. Prin proiectul Radio ONE am încercat să ne facem loc într-un domeniu „deținut” de giganții media, de numele arhicunoscute. Cunoscătorii știu cât de greu este pentru un post de radio la început de drum să atragă ascultători. Ascultătorii nu ar fi fost problema. Însă, de numărul de ascultători depinde și numărul de cereri pentru difuzarea de spoturi publicitare, adică, implicit finanțarea postului. Nu a fost cea mai „drăguță” mișcare din partea noastră să ne facem nevăzuți într-o fracțiune de secundă, însă...
We are back!
Stronger than ever, am putea spune... După cum vedeți, site-ul nostru a primit un upgrade super interesant - vezi grila de programe completă, și probabil cel mai interesant proiect al nostru: One News - știri dedicate în special publicului tânăr, deci, scurte și la obiect, din cele mai de interes domenii.
Ne propunem ca, cu această relansare să obținem ușor-ușor un loc de cinste în această piață atât de greu de „cucerit”. Sperăm să ne ridicăm la standardele de radio în 2025, unde deja totul este mai mult digital - asta facem și noi, ne concentrăm pe cât de mult posibil pe online.
Relansarea oficială a postului va avea loc în data de 17 martie 2025, începând cu orele 08:00, aici pe site-ul nostru oficial, sau pe oricare alt site partener (Onlineradiobox, Radio Garden, etc.). Te așteptăm, așadar, și pe tine să fii parte la noua șansă a proiectului Radio ONE România!
Aducem aminte, pe această cale, că suntem un proiect non-profit și ne bazăm exclusiv pe donații pentru a putea menține stația on-air, fără reclame agresive. Dacă vrei să contribui la (probabil) cel mai ambițios proiect de radio on-line din România, vizitează radio-one.ro/donate